Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, în parteneriat cu Academia Română Filiala Cluj-Napoca vă invită la conferinţa-dezbatere: “Dulciurile între tradiţie şi ştiinţă” care va avea loc miercuri, 4 decembrie, de la ora 17, în Sala Reduta a muzeului, str. Memorandumului, nr. 21.
Conferința este susținută de doamna Otilia Hedeşan profesor de cultură și civilizație românească la Universitatea de Vest din Timișoara și domnul Dan C. Vodnar, profesor de biotehnologii alimentare și gastronomie moleculară la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
"Participarea la acest eveniment dedicat alimentelor de Crăciun reprezintă o oportunitate de a analiza, dintr-o perspectivă științifică, complexitatea proceselor biochimice și tehnologice care stau la baza preparatelor tradiționale, de la modul în care compușii aromatici stimulează simțurile până la impactul texturii și valorii nutritive asupra percepției noastre. În același timp, nu putem ignora dimensiunea emoțională: aceste alimente nu sunt doar hrană, ci şi punți de legătură între tradiție, inovație și bucuria de a celebra împreună momente cu adevărat speciale." (Dan Vodnar)
Adresată deopotrivă comunității academice și publicului larg, conferința face parte din seria de activități educative organizate, de-a lungul anului 2024, în cadrul proiectului GAR 2023-029: „Alimentația în documentele etnografice și lingvistice interbelice din patrimoniul institutelor clujene ale Academiei Române. Corpus digital de referințe și transferul cunoașterii către sectorul agroalimentar – ADELIS.”, finanțat de Academia Română prin Fundația „Patrimoniu”.
Grantul (GAR 2023-029) este implementat în intervalul 1 ianuarie 2024–31 decembrie 2025, de o echipă de 12 cercetători, coordonată de dr. Cosmina Timoce-Mocanu, cercetătoare la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”. Derulate într-o formulă pluridisciplinară și interinstituțională inedită în peisajul academic românesc, activitățile proiectului au ca principale obiective:
- accesibilizarea, printr-o platformă web, a informațiilor despre alimentația rurală existente în fondurile documentare interbelice gestionate de Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” și Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române”;
- dezvoltarea experimentală a zece produse alimentare în stațiile-pilot ale Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, pe baza rețetelor tradiționale identificate în manuscrisele cercetate;
- creșterea gradului de conștientizare a comunităților privind importanța pe care patrimoniul alimentar o are în definirea identității lor culturale, dar și privind posibilitatea utilizării acestuia ca resursă pentru dezvoltarea antreprenoriatului, a agroturismului și turismului rural.
Evenimentul include un moment muzical susținut de Siluan Paşca, elev la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca.