Festivalul Poveștilor din Transilvania, ediția a 2-a
Cluj-Napoca, 26 martie 2013.
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a 2-a ediție a Festivalul Poveștilor din Transilvania, tema evenimentului - poveștile – fiind una foarte îndrăgită de copiii între 5 -16 ani și de familii.
Prima ediție a Festivalului, ocazionată de celebrarea Zilei Internaționale a Povestitului, a avut loc la Muzeul Etnografic în luna martie a anului trecut și s-a bucurat de succes în rândul iubitorilor de povești. Tocmai de aceea, evenimentul de anul acesta a fost așteptat cu interes și a fost pe măsura așteptărilor publicului, căci la invitația organizatorilor: „Hai să-ți povestesc ceva!” au răspuns 650 de persoane. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei în colaborare cu Asociația Modus Vivendi, cu sprijinul Centrului de Cooperări Internaționale din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Magia poveștilor a fost creată prin talentul, abilitățile și entuziasmul celor 18 organizații participante la Festival, reprezentate prin 76 actori, artiști plastici, muzicieni, alte categorii de profesioniști, studenți și 25 de voluntari, toți - „magicieni’’ desăvârșiți ai poveștilor.
Festivalul a oferit publicului povești sub cele mai diverse și atractive forme. Au alternat, în programul Festivalului: piese de teatru, povestiri, muzică, expoziție de fotografii, proiecție video și ateliere de lucru și creație.
S-au reunit la Festival Printesa Lunii, Habarnam, Spaima Zmeilor, Dumbo, Ridichea uriașă, Cenușareasa, Mickey și Minnie,eroi și zâne, monștri și dragoni, povești despre păduri fermecate; povești despre zbor și avioane… și multe alte personaje, precum și multe alte povești.
În cadrul Festivalului a avut loc concursul Tânărul Povestitor al Anului, la care au participat copii cu vârsta între 8-14 ani, organizat pe 2 categorii de vârstă (8-11 și 12-14 ani).
Pe lângă farmecul poveștilor ascultate și plăcerea de a realiza desene, picturi și alte lucrări, copiii au avut ocazia de a învăța în foarte scurt timp, cu ajutorul poveștilor specifice diferitelor țări, cuvinte în mai multe limbi: rusă, japoneză, chineză, portugheză, franceză și engleză.
Două zile “de poveste” - într-un spectacol inedit al poveştilor - aceasta a fost atmosfera din Muzeul Etnografic al Transilvaniei în 22 și 23 martie, la Festivalul Poveștilor din Transilvania, ediţia a 2-a.