Obiectul lunii septembrie este o traistă pentru școlari provenind din satul Poienile de sub Munte, județul Maramureș și a intrat în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei în 1954.
Traistele, numite și straițe, străicuțe (Transilvania), straiste (Moldova), erau confecționate din lână, cînepă sau bumbac și sunt percepute ca accesoriu al costumului tradițional, având totodată și funcție
citeste mai mult ...
Icoana Maica Domnului Îndurerată este o creație anonimă ce provine din Rodna Veche, județul Bistrița-Năsăud, din secolul al XVIII-lea dar aparține Școlii de la Nicula și a intrat în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei în anul 1939.
Centrului Nicula a fost primul, cel mai vechi centru de icoane din Transilvania cu un rol de netăgăduit în râspândirea meșteșugului, cel mai longeviv cât
citeste mai mult ...
Iulie este timpul recoltării cerealelor (orz, grău, secară), iar ca obiect al lunii propunem: ÎMBLĂCIUL.
Încă din neolitic, după recoltarea cerealelor, începea treieratul, care până la apariția mașinilor se făcea cu ajutorul animalelor sau cu îmblăciul (umblăciu, blăcie, îmblăcie etc.), cu mare consum de efort și timp.
Îmblăciul, o unealtă agricolă simplă, dar eficientă, confecționată din lemn de
citeste mai mult ...
În urmă cu 90 de ani, în vara anului 1929, Romulus Vuia înfiinţa la Cluj primul muzeu în aer liber din România, pe care şi-l dorea o adevărată „Grădină a Neamului“, care să prezinte întregii lumi comorile civilizaţiei noastre tradiţionale. Odată cu înfiinţarea sa, România devenea a noua ţară din lume în care existau astfel de muzee, care reprezintă cea mai complexă şi elevată formă de
citeste mai mult ...
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită elevii la Tabăra Etnografică de Vară, care se va desfășura în perioada 1 iulie – 26 iulie 2019. Elevii (începând de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a) sunt așteptați la relaxare și creativitate.
Atelierele noastre sunt:
Podoabe din mărgele;
Pictură de
citeste mai mult ...
În iunie, când sărbătorim și Ziua Iei, am ales ca obiect al lunii o cămașă din Sălciua, Mocănimea Arieșului.
Este o cămașă fără poale, de tip carpatic, fără altiță. Corpul este croit din două lățimi jumătate, lărgit subsioară cu o prelungire a mânecii. Mâneca este compusă din trei cupoane de lățimi inegale, totalizând doi lați și un sfert. Gulerul îngust, ce fixează crețurile, este închis cu șnur
citeste mai mult ...
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la Târgul Creatorilor Populari, ediția 2019. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 mai 2019 în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. Participanții la târg sunt meșteri populari din toate zonele reprezentative ale țării.
Iubitorii creației tradiționale și
citeste mai mult ...
Unul din monumentele cele mai impunătoare din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” este Biserica de lemn din satul Cizer, judeţul Sălaj. Construită în 1773, de către o echipă de dulgheri îndrumată – conform unei inscripţii – de Horea, principalul conducător al răscoalei ţăranilor români din anul 1784,ea ilustrează, sub aspect tipologic, categoria bisericilor de lemn cu plan evoluat, având capete
citeste mai mult ...
Obiectul lunii aprilie la MET este ,,pieptarul Băbăludei” (nr. inventar B.5097, loc. Buru, jud. Cluj). Este confecționat din scoarță de cireș și face parte îmbrăcămintea unei măști vegetale a cărei procesiune ritualică are loc la instalarea primăverii, în jurul datei când se celebrează Sfântul Gheorghe (23 aprilie).
Obiectul reflectă ritualul Băbăludei prezent în câteva arii din Transilvania care
citeste mai mult ...
Una dintre cele mai importante invenții umane, plugul este o unealtă de bază în practicarea agriculturii, folosită pentru a pregăti solul de însămânțare sau plantare. A fost inventat în lumea mediteraneană romană, de unde s-a răspândit apoi în restul Europei. În țările române, plugul a apărut în evul mediu timpuriu (secolele X-XI). Această unealtă dă și numele ocupației de bază – plugar.
Plugul
citeste mai mult ...