Marco MERLINI
The Institute of Archaeomythology (USA)Università di Sibiu (Romania), Eurinnet (Italia)
marco.merlini@mclink.it
Doar cerbii au coarne. O căprioară purtând coarne precum cerbul este foarte rară în natură, iar în mitologie și folclor aceasta este considerată o creatură fantasmagorică asemănătoare cu unicornul sau cu phoenixul. Încă din Mezoliticul târziu și Neoliticul timpuriu există dovezi arheologice ale semidomesticirii cerbilor și căprioarelor. Mai mult, picturile rupestre înfățișează mulsul unor căprioare cu coarne. Descrierea căprioarei încornorate care salvează în mod miraculos o ființă omenească (bărbat sau femeie) ce moare de foame și sete, alăptând acea persoană, face trimitere la lumea fantastică a căprioarei dătătoare de viață, simbol al fertilității și al reînnoirii.
Exemplele variază de la eroi mitologici precum Telephus până la figuri creștine precum protomartirul Sfântul Ștefan. În ferventa imaginație religioasă medievală, bazată pe mitologia grecoromană și pe folclorul mediteraneean, căprioarele cu coarne aduc hrană și pustnicilor bătrâni care nu își mai pot procura singuri hrana (exemple: Sf. Calogero din Sicilia; Sf. Giles).
Legenda fascinantă a Genovevei din Brabant este emblematică pentru bogata tradiție folclorică creată în jurul tinerelor persecutate acuzate – pe nedrept – de adulter. Aceste femei sunt condamnate, alungate din familiile și comunitățile lor, iar laptele unei căprioare – uneori reprezentată cu coarne- este pentru ele o bună sursă de hrană, timp de ani de zile. În iconografie apar, de asemenea, sfinți sau alte personaje care mulg căprioare cu coarne (Proculus, Mamant, Maxim de Torino).
Cuvinte cheie: căprioară cu coarne, picturi rupestre, mitologie grecoromană, tradiție și poezie folclorică, iconografie
